Repararea prejudiciilor cauzate în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului | Adevar.MD
Repararea prejudiciilor cauzate în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului

Potrivit art. 32 din Codul Contravenţional, sancţiunile contravenţionale care pot fi aplicate persoanelor fizice sunt amenda, avertismentul, privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii, aplicarea punctelor de penalizare, privarea de dreptul special, munca neremunerată în folosul comunităţii, arestul contravenţional.

Scopul sancţiunilor contravenţionale este atât de a preveni săvârşirea contravenţiilor pe viitor şi de a educa indivizii în scopul respectării valorilor protejate de lege, cât şi de a pedepsi contravenientul pentru faptele ilicite comise de către acesta.

Din păcate, scopul adevărat al sancţiunilor contravenţionale nu întotdeauna coincide cu scopul declarat de lege sau de doctrină. Mai mult decât atât, nu de puţine ori se dovedeşte faptul că sancţiunile au fost aplicate pe nedrept şi în mod ilicit de către organele cărora le-a fost încredinţată aplicarea acestora.

Pentru a ne proteja de asemenea situaţii inechitabile, dispunem de un şir de garanţii normative. Cele mai importante acte interne care conţin aceste garanţii sunt Codul Civil şi Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.

Astfel, art. 1405 al. (1) din Codul Civil prevede că „Prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, prin aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului, muncii neremunerate în folosul comunităţii se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia persoanelor de răspundere ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanţelor de judecată”.

La rândul său, art. 6 lit. c) din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 prevede că dreptul la repararea prejudiciului apare în cazul adoptării de către instanţa judecătorească a hotărârii cu privire la anularea arestului administrativ sau a muncii corecţionale în legătură cu reabilitarea persoanei fizice.

În prezentul articol vom supune discuţiei, în mod prioritar, sancţiunile administrative, nu şi pedepsele penale. Din aceste considerente, când vom indica asupra acţiunilor ilicite săvârşite de organele publice, utilizând metoda de interpretare extensivă, vom îngloba şi instituţia agentului constatator.

La prima vedere, totul pare clar: avem două acte legislative care ne protejează contra acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, garantându-ne repararea prejudiciului material şi a celui moral. Simplu? Nu chiar!

Problema iese în evidenţă atunci când analizăm mai atent sancţiunile administrative pentru care Codul Civil şi Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 garantează reparaţia prejudiciului de către stat. Astfel, Codul Civil prevede repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală în urma aplicării ilegale în calitate de sancţiune administrativă a arestului sau a muncii neremunerate în folosul comunităţii. Similar, Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 prevede repararea prejudiciului în cazul arestului administrativ sau a muncii corecţionale.

Din câte observăm, ambele acte normative vizează repararea prejudiciului în cazul a două sancţiuni: arestul şi munca neremunerată în folosul comunităţii. Dar cum rămâne cu celelalte şase sancţiuni administrative?

Prejudiciul material poate apărea în cazul aplicării ilicite a oricărei dintre cele opt sancţiuni administrative. Posibilele prejudicii rezultă în urma privării de salariu, privării de pensie sau indemnizaţie, confiscării averii etc.

În acelaşi mod, prejudiciul moral poate surveni în urma aplicării ilicite a oricărei dintre pedepsele enumerate la începutul prezentului articol. Astfel, nimeni nu poate garanta că persoana „condamnată” ilegal nu va suferi de răni psihice, sentimente de anxietate, sentimente de neputinţă, sentimente de frustrare, sentimente de inegalitate, efectele negative asupra reputaţiei etc.

Rezumând cele afirmate, constatăm că prejudiciul material şi cel moral pot surveni, într-o mărime mai mare sau mai mică, în urma aplicării oricărei dintre cele opt sancţiuni administrative. În acest caz, ne întrebăm, din ce considerente legiuitorul a prevăzut repararea prejudiciilor doar în cazul amenzii şi a muncii neremunerate în folosul comunităţii? Ori, cu toate că gradul suferinţelor poate fi diferit (este foarte probabil că persoana va suferi mai intensiv în cazul arestului contravenţional decât în cazul avertismentului), potenţiala prezenţă a acestora este incontestabilă.

Considerăm că situaţia descrisă nu reprezintă altceva decât o lacună în legislaţie. Însă, spre fericirea cetăţenilor, avem la dispoziţie un instrument eficient, bazat pe principii democratice şi neatins de stupiditatea propriilor legislatori. Este vorba despre Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În această ordine de idei, Convenţia Europeană şi jurisprudenţa Curţii Europene prevalează asupra legilor naţionale şi, în caz de divergenţe, se aplică cu prioritate şi în mod direct litigiilor în faţa instanţelor naţionale.

Legislatorul european a anticipat admiterea lacunelor de către legislativul naţional, din care considerente a prevăzut expres în art. 41 din Convenţia Europeană: „Dacă Curtea declară  că  a avut loc o încălcare a Convenţiei  sau  a Protocoalelor  sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu  permite  decât  o  înlăturare  incompletă  a  consecinţelor  acestei încălcări,  Curtea  acordă părţii lezate, dacă este cazul,  o  reparaţie echitabilă”.

Astfel, în cazul în care prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală persoanei i-au fost încălcate drepturile, inclusiv când persoana fost privată de anumite beneficii materiale, în lipsa acordării unei despăgubiri de către instanţele naţionale, Curtea Europeană acordă părţii lezate o reparaţie echitabilă, care include şi compensarea prejudiciului moral.

Mai mult decât atât, în cauza Antipenkov vs. Rusia, nr. 33470/03 din 15 octombrie 2009, §82, Curtea Europeană reiterează că părţii lezate nu-i poate fi cerut ca aceasta să prezinte probe întru argumentarea prejudiciului moral suferit. Simpla constatare a încălcării săvârşite de organele de urmărire penală şi declaraţiile părţii lezate sunt suficiente pentru a oferi o satisfacţie echitabilă.

Acelaşi concept, potrivit căruia prejudiciul moral nu trebuie să fie probat de către partea lezată, este reiterat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Gridin vs. Rusia, nr. 4171/04 din 1 iunie 2006, §20.

În concluzie, încurajăm justiţiabilii să nu se limiteze la prevederile incomplete şi alocuri stupide ale legislatorului naţional, ci să aplice în mod direct principiile, normele şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.





Comentariul dumneavoastra


7 + 8 =